Aparatul cardio-vascular este influenţat direct de complexitatea, volumul şi intensitatea efortului fizic. Acesta transportǎ în permanenţǎ substanţele nutritive şi oxigenul la nivelul fibrelor musculare, unde are loc arderea substanţelor care degajǎ energia necesarǎ contracţiilor şi, în aclaşi timp, asigurǎ îndepǎrtarea substanţelor toxice de uzurǎ, rezultate în urma arderilor, spre aparatul de excreţie.
Ca urmare a acestor funcţii strâns legate de efortul fizic, inima şi vasele de sânge suferǎ  o serie de modificǎri pozitive, unele imediate, altele târzii.


Adaptarea imediata a inimii la efortul fizic se face in primul rand prin cresterea frecventei cardiace (puls), care in functie de intensitatea efortului se ridica la valori normale de 60 - 80 batai pe minut la 150 - 180 si chiar 200 de batai pe minut.
Frecventa cardiaca poate fi considerata un punct de reper fundamental care refera informatii referitoare la intensitatea efortului fizic in raport cu posibilitatile individuale.


Cercetarile efectuate au evidentiat faptul ca oricat de mare ar fi volumul efortului fizic, nu se pot obtine cresteri ale capacitatii functionale daca nu se ajunge la o anumita intensitate. In acest sens trebuie specificat faptul ca inregistrarea unor modificari fiziologice şi morfologice importante, precum şi prevenirea unor afecţiuni degenerative cardiovasculare presupun o intensitate a efortului capabilǎ sǎ ridice frecvenţa cardiacǎ pânǎ la o valoare de 140 – 160 bǎtǎi pe minut, adicǎ o valoare care sǎ determine o absorbţie de oxigen de aproximativ 70% din volumul maxim de oxigen (VO2 max). Bineînţeles cǎ nu se poate lucra decât un timp relativ scurt cu aceastǎ intensitate, dar “pragul” solicitǎrii trebuie atins.

Efortul fizic determinǎ modificǎri importante şi în ceea ce priveşte debitul circulator,care creşte proporţional cu consumul de oxigen şi intensitatea efortului fizic. De asemenea se mǎreşte cantitatea totalǎ de sânge aflat în circulaţie prin mobilizarea lui din organele de rezervǎ (ficatul şi splina), şi se intensificǎ circulaţia la nivelul fibrelor musculare printr-o mai bunǎ irigare a musculaturii solicitate, care, în cazul eforturilor fizice intense, poate fi mai mare de 10 – 20 de ori faţǎ de starea de repaus. Implicit, efortul fizic are ca efect mǎrirea vitezei de circulaţie a sângelui pânǎ la de trei ori faţǎ de valorile de repaus şi creşterea cu peste 6 mm coloanǎ de mercur a tensiunii arteriale maxime.

Referitor la tensiunea arterialǎ, persoanele care practicǎ sistematic şi regulat exerciţii fizice, deci au un anumit nivel al condiţiei fizice, faza de revenire a tensiunii arteriale dupǎ efort intens este mult mai scurtǎ decât la persoanele sedentare. Modificǎrile târzii, de lungǎ duratǎ ale aparatului cardio-vascular în urma efortului fizic desfǎşurat sistematic şi regulat recomandǎ acest tip de activitate ca pe un mijloc unanim recunoscut în prevenirea îmbolnǎvirilor inimii şi vaselor sanguine şi, în special, a celor de tip degenerativ.

Numeroase studii efectuate asupra persoanelor care au depus efort fizic sistematic şi regulat, precum şi pe sportivi demonstreazǎ o adaptare perfectǎ a inimii şi vaselor de sânge la diverse solicitǎri. Inima acestora se caracterizeazǎ prin creşterea în volum, mǎrirea forţei de contracţie şi a volumului de sânge expulzat în vase, precum şi scǎderea frecvenţei cardiace.

Acestǎ hipertrofie a muşchiului cardiac şi creşterea în greutate, care la oamenii foarte bine antrenaţi ajunge la 500 g faţǎ de cea normalǎ de 300 g, se datoreazǎ faptului cǎ inima îşi îngroaşǎ pereţii ca urmare a solicitǎrilor fizice treptate şi îşi mǎreşte capacitatea funcţionalǎ pentru a face faţǎ eforturilor repetate.

Efortul fizic are efecte importante şi asupra tensiunii arteriale, care, la oamenii antrenaţi, are valori mai scǎzute decât la cei neantrenaţi, de aceeaşi vârstǎ. Aceasta înseamnǎ un mod de lucru mai economic şi constituie un avantaj considerabil deoarece funcţia circulatorie are posibilitǎţi mai mari de adaptare la eforturile intense. De exemplu la o persoanǎ obişnuitǎ cu efortul fizic, tensiunea arterialǎ în efort poate avea o amplitudine foarte mare, pornind de la valori mai mici faţǎ de acelea ale omului obişnuit şi înregistrând creşteri importante ale valorii sale absolute.

Hipertensiunea fiziologicǎ, scǎderea frecvenţei cardiace ca şi creşterea tonusului muşchiului cardiac sunt rezultatul unei tonifieri corespunzǎtoare a sistemului nervos parasimpatic în cursul antrenamentului fizic.

Efortul fizic are ca efect o dilatare a vaselor colaterale, dilatare generatǎ de hipoxia de efort, care produce şi dezvoltarea de vase funcţionale colaterale la nivelul cordului. Referitor la fibrele musculare, se constatǎ o creştere foarte mare a reţelei de vase capilare, iar trigliceridele, grǎsimile totale şi colesterolul din sânge, factori implicaţi în apariţia aterosclerozei, cunosc o scǎdere importantǎ ca efect al arderilor mai intense. De asemenea, se îmbunǎtǎţeşte componenţa sângelui prin creşterea numǎrului de globule albe şi roşii şi a procentului de hemoglobinǎ, principalul transportator al oxigenului la nivelul ţesuturilor şi celulelor.

SE ADEVERESTE ASTFEL, EFECTUL PRACTICARII REGULATE ALE EXERCITIILOR FIZICE IN  PREVENIREA AFECTIUNILOR DEGENERATIVE ALE APARATULUI CARDIO-VASCULAR

Studiile efectuate pe loturi mari de populaţie demonstreazǎ valoarea extraordinarǎ a exerciţiilor fizice în prevenirea cardiopatiilor ischiemice, a infarctului şi a aterosclerozei. Este unanim acceptat cǎ efortul fizic adaptat, sistematizat şi dozat în funcţie de particularitǎţile individuale, determinǎ o creştere a fluiditǎţii sângelui, micşorând în felul acesta pericolul trombozei vaselor coronare care hrǎnesc muşchiul cardiac; totodatǎ prin activarea fibrinolizei s-ar putea explica rolul pe care îl are în prevenirea aterosclerozei.

Exerciţiul fizic, pe lângǎ caracterul preventiv, este unul din mijloacele de bazǎ în tratamentul afecţiunilor degenerative cardio-vasculare. Pentru a avea eficienţa terapeuticǎ scontatǎ, exerciţiul fizic trebuie sǎ fie practicat sistematic şi sǎ solicite organismul pânǎ la o anumitǎ intensitate.