Un sistem imunitar puternic  este foarte important.  Din pacate, in zilele noastre alimentatia devine din ce in ce mai deficitara si uitam ce rol esential joaca in sanatatea noastra. Din fericire, organismul mai poate fi ajutat si pe calea suplimentelor alimentare. Chiar si asa, e bine sa retinem ca acestea trebuie sa ramana “arma” noastra secunda, alimentele fiind in continuare cele mai potrivite surse pentru o imunitate de fier si un organism sanatos.

       Care sunt cele mai bune vitamine si minerale pentru sistemul imunitar?

    Sezonul  rece si ploios este cel in care prolifereaza virusii cel mai mult, asa ca este important sa avem grija de sistemul imunitar pe tot parcursul anului. Organismul este expus constant la o serie de infectii, bacterii si virusi, iar sistemul nostru imunitar actioneaza ca o bariera protectoare pentru a impiedica virusii sa atace organismul.
    In momentul in care ne scade imunitatea, o problema latenta poate fi declansata. Prin urmare, pentru a nu fi luati prin surprindere de vreo afectiune care profita de sistemul nostru slab, cea mai buna solutie este sa-ti intaresti sistemul imunitar prin adoptarea unei alimentatii bogate in antioxidanti, vitamine si minerale si prin practicarea de exercitii fizice regulate.

         Vitamina C
 Vitamina C se gaseste din belsug in legume si fructe, de la rosii, mazare si broccoli, pana la citrice, papaya, ananas si kiwi.
  In primul rand, este demonstrat faptul ca anticorpii lucreaza mai bine atunci cand necesarul de vitamina C este intalnit in organism. Vitamina C te apara de afectiunile aparatului respirator si te protejeaza de cancer. Ea anihileaza virusurile si bacteriile prin stimularea productiei de limfocite T, celule imunitare care combat agentii infectiosi si pot anihila celulele canceroase.

         Vitamina A
  Vitamina A este o vitamina liposolubila obtinuta din 2 clase de compusi: vitamina A naturala (retinolul si compusii) si precursorii de vitamina A (betacarotenul si compusii inruditi), esentiala pentru un sistem imunitar puternic. Vitamina A este cunoscuta mai ales pentru rolul sau in mentinerea unei vederii sanatoase. Vitamina A, a carei sinteza este incurajata de betacaroten stimuleaza activitatea globulelor albe din sange si creste rezistenta la infectii si apara membranele acoperite cu mucus. Vitamina A se regaseste in alimente precum cartofi dulci, morcovi, pepene galben, dovleac, dovlecei, insa este important sa retinem ca o mica parte din aceasta este absorbita prin alimentatie intrucat biovalabilitatea acesteia este destul de redusa in functie de mai multi parametri precum procesul termic de gatire, microbiom etc.

         Betacarotenul
  Daca am vorbit despre vitamina A, vitamina destul de greu obtinuta prin convertirea betacarotenului, sa trecem si la elementul activ principal: betacarotenul. Betacarotenul este un alt antioxidant puternic, care stimuleaza productia de limfocite T si scade riscul de boli cardiovasculare, accidente vasculare cerebrale si atacuri de cord. El stimuleaza celulele macrofage ale sistemului imunitar sa produca factorul de necroza tumorala, care ucide celulele canceroase. Betacarotenul se gaseste in legumele si fructele de culoare portocalie, precum caise, piersici, mango, morcovi, rosii sau ardei, sau in cele de culoare verde, cum ar fi spanacul.

          Vitamina E
    Vitamina E este un puternic antioxidant, luptand alaturi de vitamina C contra efectelor nocive ale radicalilor liberi. Suplimentele de vitamina E intaresc mecanismele de aparare a organismului, ajuta la repararea si vindecarea tesuturilor si joaca un rol deosebit de important in prevenirea cancerului (in special de prostata, san, colon, plaman).

          Vitamina D
    Vitamina D este produsa in organism atunci cand razele ultraviolete intra in contact cu pielea. Ea este responsabila de mentinerea nivelului normal de calciu in organism, ajutand astfel la cresterea si intarirea oaselor. Vitamina D stimuleaza activitatea sistemului imunitar, reduce riscul de gripa, infectii ale gatului, febra si tuse. Vitamina D,  spre deosebire de alte vitamine care sunt asimilate de catre organism din  diverse alimente, reprezinta o exceptie intrucat multe persoane isi obtin necesarul din alimentatie foarte greu. Chiar si asa, este important sa consumam alimente bogate in vitamina D precum somon, macrou, ton, sardine.

           Zincul
    Zincul este esential pentru imunitate, deoarece activeaza celulele imune si ajuta la combaterea infectiilor microbiene, tinand sub control inflamatia din corp si raspunsul sistemului imunitar la diverse elemente nocive. Zincul, ca si Vitamina C ajuta la diminuarea simptomelor racelii, la prevenirea acesteia si la scaderea perioadei de convalescenta. Il putem gasi in scoici, crabi, carne slaba si de pasare, fasole, iaurt si naut.

           Seleniul
   Seleniul este un nutrient esential pentru organismul uman. Potrivit specialistilor, seleniul are rol important pentru buna functionare a sistemului imunitar. Seleniul in combinatie cu vitamina E este cea  mai buna cale de a maximiza beneficiile acestuia. Il putem gasi in usturoi, broccoli, sardine, ton, nuci de Brazilia.

           Fierul
    Fierul este un mineral care sustine transportul oxigenului catre celule, pastreaza sistemul imunitar sanatos, ajuta organismul sa produca energie, intervine in reducerea stresului oxidativ si combaterea radicalilor liberi din organism. El se gaseste in alimente sub doua forme: heme si non-heme. Prima varianta este cea cu biovalabilitatea mai crescuta, regasindu-se in special in ficat de pui si fructe de mare, insa si vegetarienii se pot bucura dintr-o oarecare masura de el consumand: caise, piersici, fructe de padure, curmale, stafide nuci, seminte, salata verde, patrunjel, spanac, urzici.

           Resveratrolul
    Resveratrolul este unul dintre elementele datorita caruia multi ne imbiem simturile cu un pahar de vin din cand in cand, fara a simti vreo remuscare. Asta pentru ca strugurii negri contin o cantitate impresionanta de resveratrol, un antioxidant care neutralizeaza efectul radicalilor liberi si care previn oxidarea celulara. Nutrientii din struguri contribuie in acelasi timp si la cresterea nivelului de oxid nitric din sange, prevenind astfel blocarea arterelor si reducand riscul de infarct si accident vascular cerebral.