Sunt un om care își face cu pasiune meseria, care la propriu trăiește pentru a face sport, și pentru a-i ajuta și pe alții ca prin sport să ajungă să aibă corpul, condiția fizică și sănătatea pe care și-o doresc. Dar niciodată nu am dat eu măsura antrenamentului unei persoane, ci corpul său și rezistența sa la efort. Studii recente arată că privarea unui sportiv de activitate fizică, are aceleași efecte asupra sa ca privarea unui narcoman de droguri. Unele persoane suferă de o formă subtilă de tulburare alimentară, care rezultă din modul compulsiv în care aceștia fac sport. Aceste persoane tind să se supună la antrenamente istovitoare din dorința de a slăbi sau de a ajunge la forma fizică visată. Scuza acestora față de ei înșiși, este cel mai adesea faptul că un atlet nu poate niciodată să aibă antrenamente prea intense sau prea lungi, când vine vorba de sportul practicat. Durerea sau disconfortul extrem resimțit în timpul antrenamentului, nu vor opri aceste persoane de la a face sport. Majoritatea dintre aceștia ajung la a se supraantrena. Supraantrenarea intervine şi în cazul antrenamentelor care ţin mai mult de o oră şi jumătate.

Cum poate deveni o persoană dependentă de sport?

Probabil că mulți dintre voi faceți sport nu pentru musculatura care va deveni din ce în ce mai definită și mai tonifiată, nu pentru că nu ați avea greutatea pe care v-o doriți, ci pentru acea senzație de bine sau chiar exaltare pe care o aveți după antrenament. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că organismul vostru secretă endorfină, așa numitul ‘hormon al fericirii’ în timp ce faceți sport. Acest hormon, secretat de glanda pituitară, blochează durerea, creează sentimentul de euforie și este un bun tratament pentru stările depresive. Ce este important de știut este că din punct de vedere chimic, endorfina este foarte asemănătoare cu morfina. După cum știți morfina este unul din drogurile care provoacă dependență extrem de rapid. Așadar la nivelul organismului există mecanisme care pot provoca o dependență fiziologică de sport.

Cum recunoști o persoană care este dependentă de sport?

Majoritatea persoanelor care se antrenează compulsiv se comportă întocmai ca persoanele dependente de droguri. Dacă, din motive care scapă voinței lor, vor fi nevoiți să își întrerupă brusc programul de antrenament cei mai mulți dintre aceștia vor trece prin stări similare sevrajului și episoade depresive. Pentru aceste persoane  antrenamentul nu se face din plăcere ci din obligație și din frica, nejustificată, că dacă iau o pauză de la antrenament chiar și de o zi, își vor pierde forma fizică sau vor lua în greutate. Acestea sunt niște credințe care în realitate nu au nici o bază! Dacă o persoană, în mod normal, va resimți euforie după antrenament, cineva care face sport în mod compulsiv va avea nevoie de antrenamente din ce în ce mai intense și mai lungi pentru a atinge această stare. Dacă va rata un antrenament, adeseori, va resimți sentimente de vină  sau anxietate copleșitoare, sentimente similare cu cele resimțite în timpul sevrajului. Dependența de sport este o afecțiune care merită la fel de multă atenție ca celelalte tipuri de adicții. În timp poate afecta buna funcționare a rinichilor, poate duce la atac de cord și chiar la deces.

Semnele supraantrenamentului:

- sentimentul că ești mereu obosit și nu te poți odihni
- scăderea drastică în greutate sau în procentul de grăsime corporală
- creșterea ritmului cardiac chiar și în stare de repaos
- te forțezi să mergi la antrenament chiar dacă nu te simți bine
- niciodată nu faci sport de plăcere, ci pentru că te simți constrâns și ți-e frică să nu îți ieși din formă sau să nu te îngrași
- la fiecare antrenament îți împingi limitele până simți că nu mai poți
- ești prost dispus și te simți foarte vinovat dacă ratezi un antrenament
- preferi să ratezi o întâlnire cu prietenii sau familia, pentru a avea mai mult timp de antrenament
- calculezi obsesiv în minte cât ai mâncat, și cât sport trebuie să faci pentru a arde tot ce ai mâncat sau chiar mai mult
- nu poți dormi chiar dacă te simți foarte obosit
- sistemul imunitar nu mai este la fel de eficient
- constipație sau diaree
- absența menstruației
- nu te poți relaxa, pentru că te gândești că nu arzi suficiente calorii

Dacă tu sau o persoană din jurul tău întrunește 5 din aceste simptome, atunci cel mai probabil te supraantrenezi. Acest lucru, pe termen mediu și lung, nu va aduce beneficii corpului tău ci din contra îi va strica echilibrul natural și va ataca sistemul imunitar!

Ce se poate face?

Întotdeauna trebuie să adaptezi planul tău alimentar și rutina de fitness necesităților corpului tău:
- dormi suficiente ore pe noapte și dacă este posibil chiar și în timpul zilei, după antrenament
- nu rata niciodată masa de dinainte și cea de după antrenament
- ia cel puțin o zi pe săptămână pauză de la antrenament
- ai grijă să mănânci suficiente calorii în raport cu efortul depus
- bea suficiente lichide
- acordă atenție să ai aportul adecvat din fiecare macronutrient
- redu durata sau intensitatea antrenamentului
- ciclizează-ți antrenamentul astfel încât în fiecare zi să antrenezi alte grupe de mușchi, în acest fel celelalte grupe vor avea suficient timp          pentru a se reface
- 15 minute de stat în jacuzzi sau în saună după antrenament îți vor relaxa mușchii și îi vor ajuta să se refacă mai repede, de asemenea și    masajul
- alternarea apei reci cu cea fierbinte atunci când faci duș, așa numitele dușuri suedeze contribuie la refacerea musculară
- tratează-ți întotdeauna deficiențele de vitamine și minerale, suplimentele pot fi un bun ajutor în acest sens

Voi ați auzit despre persoane dependente de sport sau ați experimentat chiar voi înșivă acest sindrom?

Valentin Vasile este un prestigios antrenor personal cu peste 12 ani de experienţă în fitness şi nutriţie. De-a lungul anilor s-a remarcat datorită dăruirii cu care îşi face meseria, astfel fiind antrenorul mai multor vedete şi al managerilor de top. În prezent este specialistul în nutriţie a mai multor publicaţii şi portaluri de renume, susţine seminarii de fitness şi nutriţie, este antrenor personal în cadrul World Class Downtown şi scrie pe blogul său - www.valentinvasile.ro, unde puteţi găsi recomandările acestuia cu privire la slăbire, creştere musculară, un program de fitness eficient sau un stil de viaţă sănătos.