Persoanele in varsta si activitatea fizica, doua notiuni pe care nu prea le vedem intr-o formula fericita. Majoritatea varstnicilor isi motiveaza sedentarismul cu dorinta de relaxare dupa o “viata de munca”, insa din pacate neglijenta poate avea consecinte negative profunde sau cel putin ii va priva de efectele benefice pe care le poate avea sportul la orice varsta.
Sedentarismul la batranete – cauza multor probleme de sanatate
Lipsa de efort fizic presupune o incetinire a arderilor metabolice, acumularea de grasimi care maresc greutatea corporala pana la starea de obezitate si pot chiar scurta speranta de viata cu aproximativ 7-10 ani.
Tot dereglarile metabolice duc la cresterea glicemiei in sange, cu aparitia diabetului zaharat de tip 2. Inactivitatea fizica provoaca o diminuare treptata a fortei musculare, chiar atrofierea muschilor si deformarea ligamentelor, in paralel cu aparitia afectiunilor la nivelul articulatiilor (osteoporoza, artrite, rigiditatea articulatiilor, fragilitatea oaselor, frecventa fracturilor).
Nici sistemul respirator nu ramane intact, el suferind o atrofiere treptata a muschilor pulmonari, pierderea elasticitatii bronhiilor si a traheei.
Sportul nu trebuie sa fie o optiune numai pentru cei care deja au o forma fizica buna si sunt sanatosi, ci si pentru cei care deja sufera de anumite boli cronice. Niciodata nu este prea tarziu pentru a incepe un program de exercitii fizice, adaptat capacitatii individuale de efort si flexibilitatii arterelor. Acest program necesita angrenarea, in mod armonios, a tuturor organelor si muschilor din corp.
Exercitiile fizice si beneficiile pentru cei in varsta
Este demonstrat stiintific faptul ca la persoanele care fac miscare regulat, forta musculara si rezistenta fizica sunt mentinute pana la varste inaintate. in plus, cei care desfasoara des o activitate fizica au un nivel al tensiunii arteriale mult mai scazut decat persoanele care nu au acest obicei.
Sportul scade tensiunea arteriala si amelioreaza dereglarile metabolice
Un studiu efectuat de cercetatorii americani de la scoala de Medicina si de Sanatate Publica din Wisconsin, care a inclus 17.000 de persoane, din care peste 4.000 aveau hipertensiune, a aratat ca activitatile fizice de tipul aerobicului scad considerabil tensiunea arteriala in cazul hipertensivilor cu aproximativ 70%. De asemenea, datorita faptului ca sportul mentine densitatea osoasa, riscul de aparitie a osteoporozei este mult mai redus la iubitorii de miscare. Studii efectuate in SUA si in Japonia pe femei aflate in postmenopauza arata ca riscul de fracturi cauzate de osteoporoza este de trei ori mai mic la femeile active, comparativ cu cele sedentare.
Un alt beneficiu al practicarii unei activitati fizice sustinute este acela ca scade riscul de dereglari metabolice, gen hipercolesterolemie sau diabet, deoarece activitatea fizica ajuta la scaderea nivelului colesterolului „rau“ si al glicemiei.
La nivelul aparatului cardiovascular, activitatea fizica moderata este vitala pentru o functionare normala a inimii, tonifierea muschiului inimii, imbunatatirea elasticitatii arterelor si a circulatiei sanguine prin scaderea nivelului de colesterol rau - LDL si trigliceride depuse pe peretii arterelor. Acestea previn aparitia unor afectiuni cardiace (arteroscleroza, hipertensiunea arteriala, aritmiile cardiace, infarctul miocardic, accidentele vasculare cerebrale). intrucat inima va pompa mai mult sange, creste aportul de oxigen spre toate tesuturile.
Sportul scade riscul de depresie si anxietate, dar creste si capacitatile creierului
Pe plan psihic, sportul intarzie aparitia dementei, reduce starile de anxietate si de depresie. Miscarea faciliteaza circulatia sangelui catre creier, prevenind astfel pierderile de memorie. Studiile au aratat ca 30 de minute dedicate zilnic activitatilor moderate, gen mersul pe jos, pe bicicleta, alergarile usoare si urcatul scarilor reduc semnificativ riscul de aparitie a dementei. De asemenea, exercitiile aerobice cresc nivelul de endorfine, substantele chimice care ne dau acea stare generala de bine.
Sistemul nervos central beneficiaza de toata puterea pe care activitatea fizica o are. Exercitiile fizice se impletesc in mod armonios cu capacitatea intelectuala. Se intensifica circulatia sangelui spre creier, avand ca efect imbunatatirea capacitatii mentale, mentinerea echilibrului emotional si prevenirea starilor de depresie psihica, anxietate, atac de panica, pierderea memoriei si instalarea dementei senile, a bolii Parkinson si a bolii Alzheimer.
Sportul sustine o digestie sanatoasa indiferent de varsta
Exercitiile zilnice asigura o digestie normala, mareste tranzitul intestinal, combate constipatia si grabeste evacuarea deseurilor toxice si a resturilor alimentare din tractul digestiv. Actionand asupra centrului nervos care regleaza si pofta de mancare (care e drept ca oricum scade odata cu atingerea unei etati onorabile), se asigura o utilizare rationala a caloriilor ingerate.
Ce sport este indicat celor in varsta?
Persoanele in varsta nu trebuie sa se solicite extrem de mult fizic pentru a se bucura de toate beneficiile pe care miscarea le are. Sa vedem impreuna care sunt tipurile de sport ideale pentru cei de varsta a treia.
Mersul pe jos in pas alert, timp de 20-30 de minute, de cel putin 5 ori pe saptamana, daca nu chiar zilnic
Alergarile usoare, cu viteza de 4 km pe ora, cu crestere progresiva in functie de antrenament
Plimbarile prin parc sau prin padure, cu aer curat, eventual cu picioarele goale prin iarba sau nisip, cu efecte imediate de eliberare a unei mari cantitati de energie negativa, asigurand un somn odihnitor.
Joggingul sau alergatul cu viteza de 7-10 km pe ora, daca va simtiti mai apti din punct de vedere fizic. In mod ideal, alergati prin locuri nepoluate si neaccidentate, pe pamant sau pe iarba, evitand riscurile de accidentare
Mersul pe bicicleta pe drumuri scurte sau lungi de doua ori pe saptamana
Sporturi de agrement, precum tenis, volei, handbal, badminton
Gradinaritul si activitatile prin locuinta (intretinerea florilor din curte sau balcon).
Exercitiile fizice in interiorul locuintei: genuflexiuni, flotari, fandari, ridicari pe varfuri, exercitii cu greutati usoare, urcatul si coboratul scarilor sau mersul pe bicicleta stationara
Inainte de a incepe un program de sport este recomandat sa consultati un medic.
In plus, nu uitati ca indiferent de varsta, niciun program de antrenament nu este complet fara o alimentatie naturala si sanatoasa.