This article is available only in Romanian version.

Recent am discutat despre postul intermitent (https://www.fitness-scandinavia.ro/blog-post/ce-este-postul-intermitent-este-sanatos-sa-mananc-o-data-pe-zi) si despre cum teoria meselor mici si dese a decazut la rangul de simplu mit. Astazi as vrea sa mai dezbatem o teorie populara, care pare a deveni si ea invechita: importanta micului dejun.

Este oare atat de important sa mancam dimineata sau nu ne aduce niciun beneficiu pentru sanatate si slabire?

Cat de important este sa mancam micul dejun?
Nu voi spune ca micul dejun nu ar fi important, pentru anumite persoane chiar aduce multe beneficii, insa cei care fac asta nu sunt neaparat mai sanatosi sau arata mult mai bine decat cei care nu-si gasesc timp pentru masa de dimineata. Plus ca mai mult ca sigur multi dintre noi suntem vinovati de cateva dintre motivele pentru care micul dejun nu este atat de hranitor precum speram (https://www.prevention.com/food-nutrition/g20448069/6-reasons-you-re-still-hungry-after-breakfast/) si chiar ni se face si mai foame dupa ce l-am consumat.
De ce micul dejun NU este cea mai importanta masa a zilei?
Mancatul sanatos de dimineata poate ajuta anumite persoane, dar daca aceasta masa presupune un suc de fructe si un covrig, mai bine nu ati mai manca nimic si ati posti!
Justificarea obisnuita a mancatului multor mese este de a mentine metabolismul turat la maxim pentru ca slabirea sa se produca mai rapid… si cum am mentionat si in articoul despre postul intermitent , aceasta teorie a fost demult demontata (https://shapescale.com/blog/monday-myths/myth-small-frequent-meals/).

Adevarul este insa ca pana in ziua de astazi nu a fost nici macar un studiu care sa arate concret faptul ca metabolismul ar functiona mai incet daca sari pentru micul dejun sau ca cei ce fac acest lucru se ingrasa din cauza acestei practici. De fapt, majoritatea dovezilor indica in directia opusa – mai exact inspre faptul ca frecventa si temporizarea meselor nu au un efect negativ asupra ingrasarii sau a sanatatii daca ceilalti parametrii sunt constanti.
Singurul argument bazat pe stiinta pe care l-ai putea auzi in favoarea consumarii micului dejun are legatura cu sensibilitatea la insulina. Poate ai mai auzit despre acest fenomen in contextul consumului si rezervelor de glicogen din muschi – legatura fiind ca atunci cand rezervele de glicogen din muschi sunt mai reduse, sensibilitatea la insulina este mai ridicata.
Un lucru este clar – cu cat esti mai sensibil la insulina cu atat iti e mai usor sa arzi grasimea si sa iti dezvolti masa musculara.
Dar, pana la urma, acestea sunt detalii care, in tabloul general al sanatatii si slabirii, nu reprezinta elementul definitoriu. Cel mai important aspect de care trebuie sa tinem cont este ceea ce ne spune organismul. De ce sa ii oferim niste calorii pe care nu ni le cere numai pentru ca am citit cateva studii care nu au o concluzie clara?

Mai mult, se pare ma mancatul mai multor mese pe zi poate avea cel putin trei efecte negative:
Sunt sanse mari ca aceste mese sau gustari sa fie bogate in calorii goale, provenind din covrigei, batoane, snacks-uri etc. Cu alte cuvinte, mancaruri procesate cu indice glicemic urias.
Multe persoane interpreteaza gresit aceste „mese mici si dese”, mancand aproape incontinuu – ca niste trivia, oarecum amuzanta, obezitatea a inceput sa creasca in decursul anilor '90, in momentul in care mancatul "putin si des" a inceput sa fie promovat.
Un alt aspect cu care multi s-au confruntat este acela de a simti cam la jumatate de ora spre doua ore o foame post-dejun. Foame, care daca nu va fi satisfacuta se va manifesta in iritabilitate si lipsa de concentrare pe parcursul zilei

Daca nu mananc dimineata ma ingras?
Cercetatorii ne spun ca mancatul mesei de dimineata nu mai este esential cum se credea pe vremuri (http://bigthink.com/ideafeed/breakfast-no-longer-the-most-important-meal-of-the-day), iar faptul ca ne accelereaza metabolismul si ca ne ajuta sa slabim sunt doua idei care au fost reduse la rangul de mituri (https://www.healthline.com/nutrition/is-skipping-breakfast-bad#section4).
Practic, micul dejun, luat in considerare in mod izolat, nu este o cauza principala a unei stari bune de sanatate, ci mai curand un indicator al acesteia, intr-un context mai larg.
Niciodata nu se subliniaza si faptul ca cei care mananca la micul dejun si slabesc sau sunt deja la greutatea optima, mai indeplinesc si alte conditii pentru implinirea dezideratului: un stil de viata sanatos general. Cei mai multi dintre cei care participa la aceste studii au o alimentatie echilibrata si practica sport. Acest concluzii au fost publicate in American Journal for Clinical Nutrition.
Un alt studiu realizat la University of Alabama a aratat ca indiferent daca mancam sau nu ceva la micul dejun, acest lucru nu va avea vreo consecinta asupra procesului de slabire.
In fond, cel mai important aspect ar fi sa ne ascultam organismul, care ne va indica in mod natural care este momentul cel mai potrivit sa ne alimentam.
Noi suntem deschisi ideilor noi sau vechi si bune, dar cu siguranta aceasta tema va fi pusa in dezbatere din ce in ce mai des si in cadrul cursului de Tehnician Nutritionist (http://www.fitness-scandinavia.ro/detalii-curs/categorie-curs-tehnician-nutritionist).